500 de ani de bere pură

Publicat: 24/04/2016, 10:42
Actualizat: 05/07/2016, 20:57

Ducii au stipulat acum 500 de ani că berea trebuie să conțină doar orz, hamei și apă. La Ingolstadt, care era capitala Bavariei în 1516, Angela Merkel personal a omagiat ideea inovatoare a celor doi suverani, care au reușit încă din acea epocă să prevadă viitorul popularei băuturi.

Chiar dacă aflată într-o zonă majoritar catolică a Gemaniei, fiica pastorului protestant Angela Merkel nu s-a sfiit să citeze, din chiar liderul Reformei, Martin Luther. „Cine nu are bere, nu are nimic de băut”, a delarat vesel cancelarul.

Merkel nu a ratat ocazia de a le vorbi celor prezenți și despre avantajele Acordului de liber schimb dintre UE și SUA și le-a cerut berarilor germani să accepte prevederile acestuia. Ea a încheiat în aplauzele publicului cu un citat din marele cancelar german Bismarck: „Când bei bere, este elementar să vorbești de rău guvernul”.

Cei 500 de ani vor fi aniversați cum se cuvine în Bavaria, ai cărei locuitori beau mai multă bere decât cei din restul Germaniei.

Astfel, urmașul ducilor care acum 500 de ani au promulgat Legea purității berii, prințul Luitpold, își va omagia strămoșii în weekend la castelul său din Kaltenberg prin serbări populare la care sunt așteptate 6.500 de persoane, printre care și membri ai societății tradiționale de tir, ansambluri folclorice și cântăreți.

Germania continuă să fie cel mai mare producător de bere din Europa. Chiar dacă în ultimii 30 de ani consumul a scăzut la 110 litri pe cap de locuitor, germanii se situează încă pe locul al doilea în ceea ce privește consumul, fiind depășiți doar de cehi. Pe locul trei se situează belgienii, cu 80 de litri de bere consumați anual. Cu toate că nu mai ocupă primul loc la consum, germanii sunt convinși că berea lor este net superioară celei cehești, în special celebrului „Pilsner”. Cunoscătorii laudă berea germană, care este amară deoarece conține mult hamei.

La Freising (în apropiere de Munchen), la Universitatea de bere, recunoscută de stat, se învață arta producerii berii. Până în anii ’70 , marile grupuri producătoare de bere din Dortmund au dominat piețele externe. Incapabile să se reînnoiască, acestea au dat însă faliment, iar astăzi nici un grup german nu poate rivaliza pe piețele externe cu gigantul Inbev sau cu producătorii chinezi.

În Germania Grupul Oetker, cu mărcile sale Jever și Radeberger, este numărul unu. În țară există încă și sunt foarte apreciate peste 1.200 de berării, unele foarte mici, a căror bere se conusmă exclusiv pe plan local. Astfel există orașe în regiunea bavareză Franconia cu propria lor fabrică de bere pentru consumul local. Fiecare dintre acești mici producători produce o bere cu un gust particular.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×